Fundația Word
Distribuiți această pagină



THE

WORD

Vol. 21 JULY 1915 Nu 4

Copyright 1915 de HW PERCIVAL

NATURA GHOSTS

(Continuare)

Câteva clarvăzători pot vedea zâne, dar clarvăzătorii nu le văd de obicei. Motivul este că clarvăzătorii sunt preocupați în mare măsură de interese sordide și încearcă să transforme acest dar într-un anumit avantaj personal. Unele dintre lucrurile necesare pentru a vedea spriturile naturii sunt o dispoziție naturală și o prospețime a spiritului; dar interesul de sine omoară aceste daruri. Oamenii se pot plimba prin pădure la luna plină, sau dintr-un loc ascuns să urmărească o strălucire de zână și totuși nu văd niciodată o zână. Zânele pot fi văzute doar atunci când doresc să fie văzute sau când cineva știe să-i convoace. Zânele nu sunt ființe cerești.

În timp ce unele afirmații făcute de persoane care au văzut și uneori au conversat cu ființe cerești sunt frauduloase și sunt avansate pentru un scop ulterior, iar în timp ce unele dintre aceste afirmații se datorează constituțiilor dezordonate și morbide și sunt făcute fără, totuși, intenția de a minți, există încă multe cazuri în care ființele cerești au fost văzute și au dat binecuvântări și instrucțiuni ființelor umane. Este impropriu ridiculizarea raportului unor astfel de viziuni, cu excepția cazului în care falsitatea declarației este cunoscută de cei care ridiculizează. Văzând sau auzind ființe cerești se poate datora uneia dintre numeroasele cauze. Printre astfel de cauze se numără lipsa celui care le percepe, de coordonare a corpului său fizic cu elementul său uman sau de o stare de transă a simțurilor și a minții sale, adusă de cauze fiziologice sau psihice, cum ar fi o cădere, sau primirea veștilor bruște; sau cauza poate fi o fantezie vie, sau poate fi o continuă lungă abordare asupra subiectului ființelor cerești, sau poate fi un vis. Mai departe, viziunea poate fi adusă din inițiativa unei ființe cerești.

Ființele cerești, vorbind propriu-zis, aparțin diviziunii elementalilor superiori. Dacă se vede o astfel de ființă, gândul văzătorului este că a fost dus în cer sau că l-a vizitat un înger din cer sau o figură similară. Ideile despre cer, despre ființe cerești, mesageri ai lui Dumnezeu, toate depind de ideile pe care văzătorul le are despre propria sa religie. Interpretările pe care le dă viziunii sunt în funcție de termenii religiei sale și de educația sau lipsa de educație a minții sale. Prin urmare, Fecioara Maria ținând copilul Hristos sau fără el, sau Sf. Petru, sau heruvimi și serafimi, sau sfinți patroni locali speciali, joacă un rol în viziunile romano-catolicilor; dar protestanții și alți necatolici, dacă văd viziuni, îl văd pe Isus, arhangheli sau îngeri mai mici; iar hindușii văd pe unul dintre Trimurti, Brahma-Vishnu-Siva, sau văd pe Indra, sau pe oricare dintre miile de ființe cerești, gandharva, adytias, maruts, maha-rishis, siddhas, despre care religia lor le informează; iar viziunile pe care le au indienii din America de Nord sunt despre Marele Spirit și alte spirite indiene. Acolo unde un bărbat sau o femeie are o viziune a unei astfel de ființe cerești sub forma Sfântului Petru, sau a unui apostol sau a unui sfânt, apariția este văzută într-un anumit scop care se referă de obicei la bunăstarea multora. Ființa are de obicei forma apostolului sau a sfântului sau a îngerului care ocupă locul cel mai înalt în gândurile văzătorului. Astfel de ființe par cu un scop și îl impresionează atât de mult pe cel căruia i se prezintă apariția. Asemenea apariții nu sunt obișnuite și nu erau comune chiar și în zilele în care aparițiile erau mai comune decât sunt acum. Un caz notabil de astfel de apariții au fost cele văzute de Ioana d'Arc.

Văzând apariții ale sfinților sau ființelor cerești poate provoca apariția anumitor semne pe corpul căutătorului. Corpul preia stigmatele celui văzut. Așadar, dacă cineva vede figura lui Isus răstignit sau cum i s-a arătat lui Thomas, corpul văzătorului poate fi marcat cu răni în locuri corespunzătoare părților rănite arătate de apariția despre care se crede că este Isus. În acest fel au fost provocate stigmatele pe mâini și picioare și pe lateral și o frunte sângerândă.

Marcajele pot fi produse prin viziunea unei figuri reale invocată de gândirea intensă a văzătorului sau pot fi produse fără o apariție, ci doar prin imaginea ținută puternic de vizorul din mintea sa și pe care el presupune a fi o apariție. În ambele cazuri, marcajele sunt produse prin acțiunea minții văzătorului asupra fantomei sale fizice (astral sau corp-formă). Când mintea simte rănile și durerile, imaginea este impresionată de fantoma fizică și, odată ce este marcată pe fantoma fizică, va apărea desigur pe corpul fizic, deoarece aceasta se adaptează la forma astrală și la prototip.

Orice fantomă a naturii poate să apară și să dispară unui om atunci când îi place. Bărbatul nu înțelege de ce ar trebui să apară sau să dispară fără să știe care este cauza și, prin urmare, se crede că a fost supus unei halucinații când a văzut o fantomă a naturii.

Fantomele naturii trebuie să apară și pot dispărea doar în anumite condiții definite, care sunt la fel de naturale precum condițiile fizice, precum cele care permit ridicarea unei greutăți. Pentru a apărea, o fantomă a naturii trebuie să introducă propriul său element în atmosfera noastră, iar apoi poate apărea în propriul său element, sau omul trebuie să-și introducă atmosfera în elementul fantomei naturii și trebuie să facă o legătură pentru sensul său respectiv, și apoi fantoma naturii va fi văzută sau auzită să vorbească. Persoana care observă aspectul, nu vede elementul fantomei naturii, deși vede fantoma. Imediat ce elementul este retras sau este tăiat de pe linia vederii, fantoma dispare. Dacă linia vederii nu este legată de elementul fantomei, nicio fantomă a acelui element nu poate fi văzută, deși numeroase dintre ele pot fi prezente, întrucât fantomele sunt sensibile pentru om doar atunci când este conectat cu elementul lor.

Unul dintre motivele pentru care omul nu poate simți fantomele naturii este că simțurile sale sunt în acord cu suprafețele. Vede la suprafață, aude la suprafață, poate mirosi și gusta doar la suprafață. Un bărbat presupune că poate vedea prin aer, dar nu vede. El nici măcar nu poate vedea aerul, tot ce poate vedea sunt suprafețele lucrurilor care apar în aer. El presupune că poate auzi sunete, dar poate auzi doar vibrațiile materiei grosiere din aer. Când vede interiorul lucrurilor, suprafețele lor dispar. El nu poate vedea interiorul în timp ce simțul său este concentrat pe suprafață, așa cum este întotdeauna. Pentru a simți fantomele naturii, un om trebuie să-și schimbe focalizarea simțurilor de la suprafețe la interior. Când se concentrează departe de suprafață, suprafața obiectului va dispărea și interiorul va fi simțit. Pentru a vedea un elemental, omul trebuie să vadă în elementul acelei fantome. Așa cum omul percepe prin fizic, iar fizicul este alcătuit din cele patru elemente, toate cele patru elemente sunt necesare pentru ca omul să simtă o fantomă. Indiferent dacă fantoma este o fantomă de foc, sau o fantomă de aer, sau o fantomă de apă sau o fantomă de pământ, omul o poate percepe prin oricare sau prin toate simțurile sale, cu condiția, totuși, să își poată concentra simțurile în interiorul interiorului. element al fantomei. Deci o fantomă de foc poate fi văzută în propria sa lumină și toate celelalte obiecte pot dispărea. O fantomă a aerului poate fi văzută fără niciun alt obiect, dar o fantomă de apă, atunci când este văzută, va fi văzută întotdeauna în vapori sau apă, iar o fantomă de pământ va fi văzută întotdeauna în legătură cu pământul. O fantomă de foc este de obicei percepută prin vedere, dar poate fi și auzită, mirosită sau simțită. O fantomă a aerului se aude în mod natural, dar poate fi văzută și simțită. O fantomă de apă poate fi văzută și auzită, la fel și o fantomă de pământ. Percepția lor de către om nu se limitează la simțul elementar din el căruia îi corespunde elementul fantomă din afară, altfel o fantomă de foc ar putea fi văzută numai și nu poate fi auzită, iar o fantomă a aerului ar putea fi auzită numai, dar nu văzută. Fiecare simț îi cheamă pe ceilalți în ajutor, dar nicio fantomă nu poate fi percepută, cu excepția cazului în care elementul simțului corespunzător din om este concentrat asupra fantomei.

Când cineva presupune că vede un foc, nu vede focul; el vede culorile din aer cauzate de flacără. Când cineva presupune că vede lumina soarelui, nu vede lumina soarelui; ochiul lui se sprijină pe obiectele pe care lumina soarelui le face vizibile. Atâta timp cât vederea lui este concentrată asupra obiectelor fizice, el nu poate vedea obiectele care pot fi în flacără și nici nu le poate vedea în lumina soarelui. Ochiul este întotdeauna prins și focalizat de obiecte fizice; prin urmare, obiectele care nu sunt fizice nu sunt văzute. Niciunul nu caută obiecte pe care nu se așteaptă să le vadă.

Din nou, omul nu poate auzi sunete, deoarece urechea lui este antrenată și concentrată asupra vibrațiilor brute ale aerului. Există întotdeauna vibrații ale aerului și astfel elementul său auditiv este prins și concentrat asupra vibrațiilor care sunt cele mai evidente. Prin urmare, omul nu poate auzi sunet, care nu este vibrație. Dacă își poate concentra auzul în sunet, toate mișcările vibratorii vor dispărea și va percepe sunetul și elementele aeriene.

Omul presupune că vede apă și că gustă apă, dar nici nu vede, nici nu gustă apa. Apa este esențială pentru gust; adică funcția activă a apei elementare din el este ceea ce omul numește simțul gustului; dar nu are gust de apă. El gustă numai alimentele sau lichidele pe care apa îi permite să le guste. Cu toate acestea, există o combinație de gaze pe care le numim apă, un gust distinct. Dacă și-ar putea concentra gustul elementar pe gustul din apă, atunci ar percepe elementele de apă din elementul apos, ar obține gusturile esențiale din alimente și ar experimenta un gust cu totul diferit atunci când atinge mâncarea, decât gustul brut pe care îl obține acum. mancand si band.

Omul atinge și vede pământul, dar nu este așa cum trebuie cunoscut în mod esențial pământul. Trebuie cunoscut prin elementul din el care acționează ca simțul său de a mirosi. Fiecare obiect de pe pământ are un miros distinctiv. Acest miros este cauzat de emanațiile elementelor pământului prin și din obiecte. Aceste emanații formează o aură în jurul obiectului. Când aura omului intră în contact cu acea aură, obiectul poate fi mirosit, dar nu este întotdeauna mirosit. Dacă își poate concentra simțul mirosului, nu pe mirosurile parfumate sau neplăcute, ci în aura emanațiilor elementului pământ, atunci obiectul gros va dispărea, iar percepția dobândită de el prin acțiunea pământului este elementară în el. , pe care acum îl numește simțul mirosului, va dezvălui acest pământ fizic ca fiind o entitate și cu totul diferit de cel pe care el acum - bazându-se pe informațiile derivate din văzul și atingerea suprafețelor sale - crede că pământul este.

Cum omul vede acum suprafețe poate fi înțeles doar considerând că nu vede apa; el vede doar suprafața acesteia. Fie că este vorba de apă într-un lac sau de apă într-un pahar, ambele sunt invizibile. Numai acțiunea luminii sau reflectarea copacilor din jur și a cerului deasupra va fi văzută pe suprafața lacului. Apa în sine nu se vede. În timp ce ochiul este concentrat pe nuanțele și culorile suprafeței ondulate, nu se vede nimic în apă. De îndată ce vederea este focalizată sub suprafață, de îndată ce cineva privește în apă, el nu mai vede suprafața, dar ochiul său este focalizat asupra oricărui obiect ar putea fi în acea apă și, din nou, vede obiecte, de data aceasta în apa; dar nu vede apa. Într-un pahar se vede suprafața apei, nimic altceva decât suprafața. Fie reflectarea luminii la suprafață și linia în care apa este contactată cu sticla, fie, dacă ochiul este focalizat pe partea de jos, încă nu se vede apa, ci doar partea inferioară a paharului.

Omul nici nu poate vedea elementul în care el însuși este. El nu poate vedea elementul pământului. Nu-și poate vedea propria atmosferă fizică sau atmosfera pământului său. El este oarecum ca un animal de mare adânc, capabil doar să se târască pe fundul oceanului, neștiind ce se află sub el și deasupra lui. Lumina și tărâmurile aerului, imensitatea apei și regatele pământului sunt locuite de ființe pe care nu le vede și nu le cunoaște. El îi va cunoaște, însă, atunci când ușoarea partiție va fi îndepărtată prin focalizarea simțurilor sale - aceleași elemente elementare de sens care acum îl servesc și îl limitează - în elemente.

(Va urma)