Fundația Word
Distribuiți această pagină



THE

WORD

Vol. 15 IUNI 1912 Nu 3

Copyright 1912 de HW PERCIVAL

VENIT PE LUME

(Continuare)

Dacă omul trăia cu adevărat, nu ar avea dureri, nici dureri, nici boală; el ar avea sănătate și integralitate a corpului; el ar putea, dacă ar trăi, să depășească și să treacă peste moarte și să intre în moștenirea vieții sale nemuritoare. Dar omul nu trăiește cu adevărat. De îndată ce omul se trezește în lume, el începe procesul de a muri, prin bolile și bolile care împiedică sănătatea și integralitatea corpului și care aduc degenerare și degradare.

Trăirea este un proces și o stare în care omul trebuie să intre intenționat și inteligent. Omul nu începe procesul de a trăi într-un fel întâmplător. El nu se abate în starea de a trăi după circumstanțe sau mediu. Omul trebuie să înceapă procesul de viață prin alegere, alegând să-l înceapă. El trebuie să intre în starea de viață înțelegând diferitele părți ale organismului său și ființa sa, coordonându-le între ele și stabilind o relație armonioasă între ele și sursele din care își trag viața.

Primul pas spre a trăi este ca cineva să vadă că moare. El trebuie să vadă că, pe parcursul experienței umane, el nu poate menține un echilibru al forțelor vieții în favoarea sa, că organismul său nu verifică și nici nu rezistă fluxului de viață, că el este dus la moarte. Următorul pas către viață este renunțarea la modul de a muri și dorința modului de a trăi. El trebuie să înțeleagă că cedarea apetitelor și tendințelor trupești provoacă dureri și boli și degradare, că durerea, boala și degradarea pot fi verificate printr-un control al apetitelor și dorințelor trupești, că este mai bine să controlezi dorințele decât să dai loc lor. Următorul pas către viață este să începi procesul de viață. Aceasta o face alegând să înceapă, să conecteze după gândire organele din corp cu curenții vieții lor, să transforme viața din corp de la sursa de distrugere în calea regenerării.

Când omul a început procesul de viață, circumstanțele și condițiile de viață din lume contribuie la viața sa reală, în conformitate cu motivul care îi determină alegerea și în măsura în care se dovedește că poate să-și mențină cursul.

Poate omul să înlăture boala, să oprească decăderea, să cucerească moartea și să câștige viață nemuritoare, trăind în corpul său fizic în această lume fizică? El poate dacă va lucra cu legea vieții. Viața nemuritoare trebuie câștigată. Ea nu poate fi conferită și nimeni nu se abate în mod natural și ușor în ea.

Încă de când trupurile omului au început să moară, omul a visat și a dorit să aibă o viață nemuritoare. Exprimând obiectul prin termeni precum Piatra Filozofului, Elixirul Vieții, Fântâna Tineretului, șarlatanii s-au prefacut că au căutat și înțelepții căutând, ceea ce ar putea prelungi viața și a deveni nemuritor. Toți nu erau visători inactivi. Nu este probabil că toate au eșuat în cursul lor. Dintre gazdele care au preluat această căutare a veacurilor, poate, câțiva au atins obiectivul. Dacă găseau și foloseau Elixirul vieții, nu-și anunțau secretul asupra lumii. Orice s-a spus despre acest subiect a fost spus fie de mari profesori, uneori într-un limbaj simplu, încât să poată fi ignorat sau, uneori, într-o astfel de terminologie ciudată și jargon ciudat încât să conteste ancheta (sau ridiculizarea). Subiectul a fost învăluit în mister; S-au sunat avertismente îngrozitoare și i s-au dat indicații aparent neinteligibile care ar îndrăzni să descopere misterul și care era suficient de îndrăzneț să caute viață nemuritoare.

S-ar fi putut, a fost necesar, în alte epoci, să vorbim despre calea vieții nemuritoare păzită, prin mit, simbol și alegorie. Dar acum suntem într-o epocă nouă. Acum este timpul să vorbim clar și să arătăm clar modul de a trăi, prin care viața nemuritoare poate fi atinsă de un om muritor în timp ce se află într-un corp fizic. Dacă drumul nu pare simplu, nimeni nu ar trebui să încerce să-l urmeze. Se cere propria sa judecată despre fiecare care dorește o viață nemuritoare; nicio altă autoritate nu este dată sau necesară.

Dacă viața nemuritoare într-un corp fizic trebuia să fie dintr-o dată dorind de el, ar exista doar puțini în lume care nu ar fi luat-o deodată. Niciun muritor nu este acum potrivit și este gata să ducă viața nemuritoare. Dacă ar fi fost posibil ca un muritor să poată imortaliza dintr-o dată, el s-ar atrage de la sine mizerie nesfârșită; dar nu este posibil. Omul trebuie să se pregătească pentru viața nemuritoare înainte de a putea trăi pentru totdeauna.

Înainte de a decide să-și asume sarcina vieții nemuritoare și să trăiască pentru totdeauna, ar trebui să se oprească pentru a vedea ce înseamnă a trăi pentru totdeauna pentru el, și ar trebui să privească în mod neîncetat în inima sa și să caute motivul care îl determină să caute viața nemuritoare. Omul poate să trăiască prin bucuriile și întristările sale și să fie dus mai departe de fluxul de viață și de moarte în ignoranță; dar când știe și decide să ducă viața nemuritoare, el și-a schimbat cursul și trebuie să fie pregătit pentru pericolele și beneficiile care urmează.

Cine știe și a ales modul de a trăi pentru totdeauna, trebuie să respecte alegerea sa și să continue. Dacă nu este pregătit sau dacă un motiv nevrednic i-a determinat alegerea, el va suferi consecințele, dar trebuie să continue. El va muri. Dar când trăiește din nou, își va lua din nou povara de unde l-a lăsat și va continua spre țelul său, pentru rău sau pentru bine. Poate fi fie.

Să trăiești pentru totdeauna și să rămâi în această lume înseamnă că cel care trăiește trebuie să devină imun de durerile și plăcerile care stâlpesc cadrul și risipesc energia unui muritor. Înseamnă că el a trăit de-a lungul secolelor ca un muritor trăiește în zilele sale, dar fără pauză de nopți sau morți. El va vedea tatăl, mama, soțul, soția, copiii, rudele cresc și îmbătrânesc și mor ca florile care trăiesc, dar pentru o zi. Viețile muritorilor la el vor apărea ca niște licăriri și vor trece în noaptea timpului. El trebuie să urmărească ascensiunea și căderea națiunilor sau civilizațiilor, pe măsură ce acestea sunt construite și se prăbușesc în timp. Conformarea pământului și a climatelor se va schimba și el va rămâne, martor al tuturor.

Dacă este șocat și se retrage din astfel de considerații, ar fi bine să nu se aleagă să trăiască pentru totdeauna. Cine se delectează cu poftele sale sau care privește viața printr-un dolar, nu ar trebui să caute o viață nemuritoare. Un muritor trăiește printr-o stare de vis de indiferență marcată de șocuri de senzație; iar întreaga sa viață de la început până la sfârșit este o viață de uitare. Trăirea unui nemuritor este o amintire mereu prezentă.

Mai important decât dorința și voința de a trăi pentru totdeauna, este cunoașterea motivului care cauzează alegerea. Unul care nu va sau nu poate căuta și își va găsi motivul, nu ar trebui să înceapă procesul de viață. El ar trebui să-și examineze motivele cu grijă și să fie sigur că au dreptate înainte de a începe. Dacă începe procesul de a trăi și motivele sale nu sunt corecte, el poate cuceri moartea fizică și dorința de lucruri fizice, dar el nu și-ar fi schimbat decât locuința din lumea fizică într-o lume interioară a simțurilor. Deși va fi înduioșat o vreme de puterea pe care aceștia o conferă, totuși va fi auto-condamnat la suferință și la regret. Motivul său ar trebui să fie acela de a se potrivi pentru a-i ajuta pe ceilalți să crească din ignoranța și egoismul lor și prin virtute să crească în deplină bărbăție de utilitate, putere și lipsă de sine; și acest lucru fără niciun interes egoist sau atașându-se de la sine vreo glorie pentru a putea astfel să ajute. Când acesta este motivul său, este apt să înceapă procesul de a trăi pentru totdeauna.

(Va urma)